Partidul Democrat din Moldova a acționat în judecată postul de televiziune Jurnal TV, pentru refuzul de a difuza 3 spoturi electorale ale PDM, aferente referendumului republican consultativ din 24 februarie curent.

Formațiunea reiterează că radiodifuzorul JurnalTV a depus la Consiliul Audiovizualului o declarație prin care a consemnat că va reflecta atît campania electorală pentru alegerile parlamentare cît și cea pentru referendumul republican consultativ din 24 februarie 2019.

„..Considerăm că acest comportament sfidător al Jurnal TV încalcă direct Codul electoral, care precizează clar – inclusiv cu referire la referendumuri – că radiodifuzorii acordă gratuit concurenţilor electorali câte un minut pe zi ca timp de antenă pentru plasarea publicităţii, precum şi maxim două minute pe zi contra plată..” se arată în comunicatul de presă al formațiunii. 

Democrații solicită Jurnal TV să difuzeze spoturile electorale ale concurentului electoral Partidul Democrat din Moldova aferente referendumului republican consultativ din 24 februarie 2019.

„..Precizăm că în cererea adresată Judecătoriei Chişinău solicităm doar ca Jurnal TV să fie obligat să difuzeze spoturile PDM conform legii, fără plată de daune sau despăgubiri din partea Jurnal TV pentru comportamentul abuziv de care a dat dovadă. De asemenea, menţionăm că PDM va depune şi o sesizare pe acest subiect în atenţia Consiliului Coordonator al Audiovizualului..”