„Dosarul penal în privința lui Vlad Filat este unul eminamente politic și poartă un caracter vădit electoral, menit să creeze un fon mediatic în plină campanie electorală pentru alegerile parlamentare din februarie 2019”, a declarat avocatul fostului premier, Victor Munteanu, după ce Procuratura Anticorupție a anunțat astăzi că o nouă cauză penală pe numele lui Filat a fost expediată în instanța de judecată și vizează infracțiunea de spălare de bani în proporții deosebit de mari.

„Tenta pur politică și electorală a acestui dosar rezultă din faptul că urmărirea penală a fost inițiată în anul 2015, majoritatea acțiunilor procesuale la care se face referință în comunicatul de presă al Procuraturii Anticorupție erau finalizate în anul 2016, însă trimiterea cauzei în judecată s-a decis în contextul politic actual”, a subliniat avocatul, transmite Ziarul Național.

În ceea ce privește acuzațiile aduse lui Vlad Filat, apărătorul precizează că „faptele, sumele de bani și companiile cu care Vlad Filat nu are nicio tangență au fost deja obiectul examinării în primul dosar penal”.

„Este o tentativă de inducere în eroare a publicului prin afirmațiile precum că Vlad Filat ar fi încheiat contractul de consultanță din data de 1 iulie 2013 sau că acesta ar fi achitat pentru serviciile prestate sume de bani prin companii gestionate de intermediari”, a conchis Victor Munteanu.