Ex-președintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a înaintat o cerere liderului Partidului Platforma Demnitate și Adevăr prin care solicită despăgubiri în urma acuzelor lui Năstase, prin care liberalul este învinuit de furtul miliardului.

„În viața mea am trecut cu vederea peste mai multe manipulări, suspecții nefondate sau chiar minciuni sfruntate, inventate de către adversarii / dușmanii mei politici, considerând mai jos de demnitatea umană să le dau atenție”, scrie Mihai Ghimpu pe o rețea de socializare.

Ghimpu mai spune că cererea, înaintată lui Andrei Năstase, este prima din viața sa politică, deoarece „furtul miliardului a afectat toți cetățenii RM, iar lumea nici până azi nu cunoaște hoții.”

„A trece peste învinuirile aduse de el ar însemna, că sunt indiferent față de jaful secolului și față de numele Ghimpu, care nu-mi aparține doar mie. Mai ales, când toată opinia publică ține bine minte că eu am fost primul, care a vorbit în plenul Parlamentului, dar și în cadrul unor conferințe de presă despre pregătirea unei mari fraude bancare si furtul miliardului”, mai adaugă liberalul.

În cererea postată de Ghimpu, acesta specifică exact minutele și secundele unde Năstase, în cadrul unor emisiuni televizate, „face mai multe afirmații mincinoase”, învinovățindu-l pe liberal de furtul miliardului și numindu-l complice al lui Plahotniuc.

Ghimpu susține că liderul PPDA a avut drept scop defăimarea lui și denigrarea imaginii lui. Totodată, liberalul îi solicită lui Andrei Năstase să-i fie aduse scuze și dezmințiri publice în ceea ce ține de implicarea lui în furtul miliardului și complicitatea cu Plahotniuc, de altfel acesta va fi nevoit să își apere reputația personală prin intermediul instanțelor de judecată. 

De asemenea, Mihai Ghimpu îi cere lui Năstase prejudiciu moral, cauzat de declarațiile defăimătoare în adresa lui, în cuantum de 1 leu.