Fostul prim-ministru al României, Dacian Cioloș, a transmis un mesaj de felicitare cetățenilor moldoveni, cu ocazia sărbătoririi Anului Nou pe stil vechi, din partea echipei partidului pe care îl conduce. Acesta a ținut să-și manifeste sprijinul pentru o viață mai bună a cetățenilor R. Moldova.

„Dorim să vă asigurăm că bunăstarea și pacea cetățenilor Republicii Moldova rămân pentru partidul nostru un obiectiv important. Ne angajăm să vă avem mereu în vedere și să luptăm pentru transformarea în mai bine a vieții tuturor cetățenilor moldoveni. Proiectul nostru de a transforma România într-o zonă de prosperitate și stabilitate, inclusiv spre beneficiul Republicii Moldova, are nevoie și de voi. Astfel, putem sărbători un nou an și un nou început împreună, muncind pentru viitorul României și al Republicii Moldova!”, scrie Cioloș.

Aceasta nu este prima declarație de susținere a R. Moldova de către România transmisă de fostul premier de la București.

În luna august a anului trecut, Cioloș spunea că „România vrea să intensifice colaborarea nu doar la nivel guvernamental dar și la nivel al autorităților locale pentru a lansa proiecte care să vină în asigurarea unui trai mai bun al cetățenilor de aici, iar colaborările cu Republica Moldova vor continua.”