Directorul Asociației „Promo-LEX”, Pavel Postică consideră declarațiile lui Iurie Ciocan din cadrul ședinței de astăzi a CEC, drept eronate motivând că din 2009 până acum, asociația pe care o conduce, a prezentat astfel de rapoarte.

Contactat telefonic de către reporterii Deschide. MD, Pavel Postică a declarat:

Cert este un lucru, Constituția Republicii Moldova garantează dreptul oricărei persoane la libera exprimare, respectiv domnul Ciocan are posibilitatea prevăzută de lege să se exprime liber, inclusiv de la tribuna Comisiei Electorale Centrale. Exact așa și noi, cetățenii Republicii Moldova avem dreptul la libera exprimare și expunere a opiniei referitor la orice aspect legat de procesul electoral.

Directorul „Promo-LEX” se arată nedumerit de faptul că până acum rapoartele asociației pe care o conduce au fost apreciate iar astăzi Iurie Ciocan le-a catalogat drept o influențare nepotrivită a alegătorilor:

..Noi am prezentat public, de fiecare dată, la fiecare scrutin din 2009 până la momentul de față, rapoarte intermediare și nici o componență a Comisiei Electorale Centrale, inclusiv și cea pe care a condus-o  domnul Ciocan în calitate de președinte, nu a avut nici o pretentie cu referire la periodicitatea rapoartelor noastre și interferența noastră în procesul electoral. Mai mult ca atât numeroase organizații, inclusiv Comisia Electorală Centrală, au apreciat faptul că observatorii Promo-LEX fac rapoarte echidistante și au apreciat monitorizarea implementării legilor în Republica Moldova, fapt care contribuie, nu la denaturarea informației dar din contra, la sporirea credibilității alegatorilor față de procesul electoral și rezultatele acestora

Amintim că astăzi, în cadrul ședinței Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocana declarat că rapoartele Promo-LEX sunt o influențare nepotrivită a alegătorilor. Acesta a cerut președintei Alina Russu, să convoace conducerea asociației pentru a da explicații.