Conducerea Partidului Nostru - formațiune al cărei președinte este Renato Usatîi, a anunțat astăzi că va participa la alegeri. Vicepreședinții au dat citire unei liste cu candidați desemnați să reprezinte partidul pe circumscripții uninominale. Cât despre referendumul care va avea loc în ziua alegerilor, oamenii lui Usatîi spun că-l vor boicota.

Astăzi au fost prezentați primii 17 candidați din circumscripțiile uninominale.

În lista celor nominalizați astăzi nu se regăsește liderul formațiunii, Renato Usatîi, care este anunțat în căutare de organele de drept din R. Moldova.

Printre candidații înaintați astăzi se numără Elena Panu, Victor Bogatco, Nina Cereteu, Anastasia Televca, Osoianu Ivan, Elena Grițco, Ilian Cașu sau Dmitri Ciubașenco.

Vicepreședintele „Partidului Nostru”, Dmitri Ciubașenco, a menționat că formațiunea va avea și o listă în circumscripția națională. Lista va fi anunțată de liderul formațiunii, Renato Usatîi.

La rândul său, Ilian Cașu a afirmat că ar putea participa la scrutin și Renato Usatîi. „După cum știți, Renato Usatîi poate să sară chiar din stratosferă și să ajungă pe casa Guvernului. Renato Usatîi rămâne cel mai de temut oponent al lui Vlad Plahotniuc. Orice este posibil (privind participarea lui la scrutinul parlamentar)”.