Comisia Electorală Centrală (CEC) a desfășurat procedura de tragere la sorți pentru a stabili ordinea prealabilă de înscriere în buletinul de vot a celor care au depus pe parcursul zilei de astăzi actele necesare în vederea înregistrării în calitate de concurenți electorali.

Astfel, după ce reprezentații partidelor politice au extras biletele, s-a stabilit următoarea ordine în buletinul de vot pentru alegerile parlamentare din februarie:

PDM – Partidul Democrat din Moldova, condus de Vlad Plahotniuc
ACUM – Platforma DA, PAS și PLDM, bloc condus de Andrei Năstase și Maia Sandu
PCRM – Partidul Comuniștilor din Moldova, condus de Vladimir Voronin
PSRM – Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, condus de Zinaida Grecianîi

Conform Codului electoral, Comisia Electorală Centrală efectuează înregistrarea candidaţilor desemnaţi în decursul a 7 zile de la data primirii actelor. Ordinea de înscriere în buletinul rămîne definitivă numai după înregistrarea la CEC în calitate de concurenţi electorali, pe circumscripția națională, la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019. 

Totodată, CEC a recepționat două cereri pentru înregistrarea în calitate de participați la referendumul republican consultativ din 24 februarie 2019, depuse de către Partidul Democrat din Moldova și Partidul Comuniștilor din Republica Moldova. Comisia va examina actele înaintate și va decide, în termen de 3 zile, asupra înregistrării în cursă a competitorilor la referendum.

Tot astăzi, la consiliile electorale de circumscripție uninominale au fost depuse cereri pentru înregistrarea grupurilor de inițiativă în vederea susținerii candidaților la funcția de deputat în circumscripțiile uninominale.