Fostul șef de la CNAM, Dmitrii Parfentiev, a primit o funcție nouă - șefia Agenției Naționale pentru Cercetare și Dezvoltare. Acesta a fost numit de Guvern după ce a câștigat concursul de suplinire a funcției respective.

Parfentiev a depus recent cererea de demisie de la conducerea CNAM, decizie aprobată pe 12 decembrie, de Guvern. 

În cadrul aceleiași ședințe, în funcția de director general al CNAM a fost numită Tamara Andrușca, care anterior a activat în calitate de vicepreședinte al Curții de Conturi.