Viitorii candidați la alegerile parlamentare fac cozi la Autoritatea Națională de Integritate. Timp de cinci zile, în perioada 10-15 decembrie, instituția a eliberat 350 de certificate de integritate - documente absolut necesar pentru înscrierea în cursa electorală. Deși chestiunea este una dintre cele prioritare având în vedere că zilnic zeci de oameni pășesc pragul ANI ca să ceară această hârtie, instituția n-a fost în stare să ne ofere o cifră actualizată a numărului de certificate solicitate. Cei de acolo au fost în stare doar să trimită reporterii Deschide.MD de la un telefon la altul pentru a-și scoate în evidență dezorganizare internă care guvernează în instituție.

„Certificatele sunt valabile trei luni și conțin verificări ale integrității persoanei în ultimii trei ani. Dacă persoana este vizată într-un dosar penal, aceasta oricum poate primi un certificat de integritate câtă vreme în privința lui nu sunt sentințe pronunțate prin decizii irevocabile sau hotărâri cu titlu executoriu. Certificatele pot fi cerute prin persoane intermediare, însă pot fi ridicate doar de către solicitantul nemijlocit în baza buletinului de identitate”, ne-a declarat șeful Inspectoratului de integritate, Rodion Buzu. 

Rugat să ne spună câte certificate au fost cerute până ieri seara sau azi dimineață, Buzu ne-a redirecționat la ofițerul de presă, Victor Moloșag. Cel din urmă ne-a redirecționat în antecameră. Antecamera ne-a rugat să revenim peste cinci minute, apoi n-a mai răspuns la telefon. O altă voce peste care am dat mai târziu ne-a spus că nu ne poate oferi această informație și ne-a redirecționat din nou la ofițerul de presă.

Cel din urmă ne-a rugat să-i mai spunem o dată de ce informație avem nevoie și ne-a cerut un număr de telefon la care să revină. A revenit, însă nu ca să ne dea datele cerute, ci pentru a mai întreba o dată „exact de ce avem nevoie”, iar mai apoi să ne spună să-i trimitem o solicitare în scris. 

Ținem să precizăm că funcționarea Autorității Naționale de Integritate a fost unul dintre subiectele prezente tot timpul în discuțiile partenerilor europeni cu exponenții guvernării de la Chișinău.