O declarație ce urma să fie adoptată la o reuniune pe 10 decembrie, la Bruxelles, a fost blocată de România, cu ajutorul Ungariei, informează europalibera.org.

România a reușit să blocheze planurile adoptării unei declarații critice la adresa R. Moldova de către miniștrii de externe din Uniunea Europeană. Potrivit unor surse diplomatice competente, declarația urma să fie adoptată la o reuniune pe 10 decembrie, la Bruxelles, dar România, sprijinită de Ungaria, a reușit să anuleze acel plan. Potrivit surselor contactate de Europa Liberă, la reuniune nu se va mai face nici o încercare de a introduce subiectul pe agendă, după ce Bucureștiul și-a exprimat „foarte limpede” opoziția față de textul ce ar fi urmat să fie discutat.

Ciorna văzută de Europa Liberă constata că „devotamentul față de principiile democratice, statul de drept și respectul pentru drepturile omului se află la temelia Acordului (de asociere al Moldovei la UE – n. EL). Evenimente petrecute începând din februarie, inclusiv invalidarea alegerilor pentru postul de primar al Chișinăului, au provocat însă îngrijorări legate de acel devotament”.

În ciornă mai era scris: „Consiliul (de afaceri externe al UE – n. EL) așteaptă ca alegerile parlamentare programate pentru februarie 2019 să fie organizate în conformitate cu standardele internaționale, respectând principiile democratice și asigurând un proces electoral credibil, transparent și cuprinzător. Consiliul este îngrijorat de numărul crescând de cazuri de presiuni și intimidări înregistrate”.

Declarația mai cerea Moldovei să le asigure tuturor candidaților accesul la mass media și șanse egale de a concura în alegeri, inclusiv în circumscripțiile uninominale, și să deschidă „un număr adecvat de secții de votare, inclusiv în străinătate.”

Declarația abandonată între timp din cauza demersului României urma să fie adoptată la o lună după ce Comisia Europeană a hotărât să reducă asistența financiară pentru R. Moldova cu câte 20 de milioane de euro pe an atât pentru 2017, cât și pentru 2018, pe fondul îngrijorărilor legate de domnia legii și de regresul Moldovei în privința democrației. Comisia a decis de asemenea să suspende programul de asistență macrofinanciară pentru R. Moldova (MFA), în valoare de 100 de milioane de euro, pe termen nedefinit, după ce îl înghețase temporar în iulie.