Așa cum a afirmat de nenumărate ori, Dodon are o agendă politică externă echilibrată. Astfel, Dodon va merge din nou în Rusia, dar pentru ca echilibrul de care tot vorbește să fie real, va vizita nu numai Moscova, ci și orașul Sankt-Petersburg.

Pe pagina de Facebook, Dodon spune căva întreprinde o vizită de lucru la Moscova și Sankt-Petersburg.

La Moscova, Dodon se va întâlni cu Veaceslav Volodin, președintele Dumei de Stat și va ține o cuvântare în ședința în plen a Dumei de Stat.

De asemenea, în capitala Federației Ruse, Dodon se va întâlni și cu vicepremierul Dmitri Kozak, reprezentant special al Președintelui Federației Ruse pentru dezvoltarea relațiilor economice și comerciale cu Republica Moldova și pe 24 noiembrie va avea o întâlnire cu cetățenii moldoveni stabiliți la Moscova.

O astfel de întâlnire cu diaspora moldovenească stabilită în Rusia, Dodon o va avea și la Sankt Petersburg, pe 25 noiembrie.