Deputatul Nae Simion Pleșca și Pretorul Sectorului Ciocana, Sinilga Școlnic, spun că în locul gheretelor evacuate de pe Mircea cel Bătrân, vor fi amenajate locuri de divertisment. Mai mult, potrivit lor, anul acesta - în premieră - pe bulevard va fi organizat și un târg de Crăciun. Cât ține de activitatea comercianților ambulanți, acestora li se vor propune locuri de vânzare în spații autorizate.

„Zilele acestea am discutat cu oamenii gheretele cărora sunt evacuate. Le înțeleg foarte bine îngrijorările, dar continui să fiu într-un gând cu majoritatea locuitorilor din sector: bulevardul trebuie să respire și să aibă un aspect îngrijit. În plus, calitatea mea de legiuitor mă obligă să fiu de partea legii și a dispozițiilor emise de Primărie”, scrie deputatul Nae Simion Pleșca pe pagina sa de facebook. 

El mai zice că urmare a discuțiilor pe care le-a avut cu Pretorul sectorului Ciocana, a primit asigurări să subiectul comercianților ambulanți nu va fi abandonat și că acestora li se vor propune locuri de vânzare în spații autorizate. 

În plus, Nae Simion Pleșca zice că urmare a solicitărilor venite de la cetățenii, a discutat cu autoritatea locală ca anul acesta - în premieră - pe Mircea cel Bătrân să fie organizat un târg de Crăciun - proiect municipal la care va contribui și el personal. 

„Vom instala atmosfera de sărbatoare în tot sectorul astfel încât locuitorii să simtă magia Crăciunului și a Revelionului ori de câte ori vor trece pe alături. Sunt convins că locuitorii vor aprecia și vor susține această inițiativă de bun gust”, scrie deputatul. 

La rândul său Pretorul de Ciocana, Sinilga Școlnic, a declarat pentru Deschide.MD că în locul gheretelor își propune instalarea unei scene festive pentru prestațiile copiilor din sectorul Ciocana. Bradul de Crăciun ar urma să fie instalat în intersecție cu Petru Zadnipru, iar pe o distanță de 500 de metri bulevardul va căpăta haine de sărbătoare cu luminițe și vitrine ale agenților economici sectoriali. 

Vom preciza că 24 de gherete de pe strada Mircea cel Bătrân din sectorul Ciocana al capitalei, unde se comercializa flori, au început să fie evacuate din motiv că agenții economici nu dețineau contract de închiriere a terenului cu Primăria. În acest sens, primarul interimar, Ruslan Codreanu, a ținut să transmită un mesaj către agenții economici.

„Înainte de a fi făcute lucrările de amplasare a lucrărilor respective din banii municipali s-a amenajat spațiul pentru oameni. Niciun contract de arendă a spațiilor respective, cu nici un agent economic, nu există. Un mesaj către toți agenții economici, haleava s-a terminat. Dacă vreți să lucrați, lucrăm cu contract de arendă ca municipiul să aibă venit din aceasta”, a declarat Ruslan Codreanu în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale.