Militarii cu studii gimnaziale vor putea fi încadrați în serviciul militar prin contract. Parlamentul a aprobat, în ședința de astăzi, proiectul de modificare a unor acte legislative, în lectură finală.

Odată cu intrarea în vigoare a legii, gradele de plutonier vor fi echivalate cu cele de sergent, cel de sergent-major cu caporal, iar cele de sergent, sergent-inferior şi caporal cu soldat.

Potrivit autorilor, proiectul delimitează în mod clar rolul soldatului și sergentului în cadrul unităților militare. Totodată, noile prevederi vor asigura interoperabilitatea între efectivul de militari din categoria soldați și sergenți cu efectivul militar similar din alte țări, în special pentru misiunile multinaționale de menținere a păcii.

Potrivit noilor reglementări, structurile militare nu vor mai putea să elibereze din serviciu persoanele care dețin doar studii gimnaziale, după expirarea termenului de acțiune al primului contract de îndeplinire a serviciului militar. În prezent, conform prevederilor legislației în vigoare, la încadrarea în serviciul militar a persoanelor din efectivul de soldați cu studii gimnaziale, contractul se încheie pe un termen de 3 ani, cu condiția ca, în această perioadă, persoana să obțină studii de nivel liceal sau profesional tehnic. În caz contrar, la expirarea contractului, militarii urmează a fi eliberați din serviciul militar, acordându-li-se și trei solde lunare.

Totodată, proiectul prevede noi grade militare pentru soldați și sergenți, care vor fi corelate cu funcțiile militare pe care le vor ocupa, studiile și pregătirea profesională, vechimea în funcția și gradul militar deținute anterior.
 
Proiectul constituie un element al primei etape în cadrul procesului de profesionalizare a Forțelor Armate și a fost susținut, în lectură finală, de către 55 de deputați din cei prezenți la ședință.