Liderii ACUM Andrei Năstase și Maia Sandu s-au întâlnit cu Comisarul Johannes Hahn. Cel din urmă a salutat „unitatea forțelor autentic proeuropene”, potrivit unei postări făcute de președinta PAS.

„Domnul Hahn și-a exprimat îngrijorarea în raport cu acțiunile antidemocratice ale regimului de la Chișinău și pachetele de legi adoptate în ultimele luni care subminează procesul de integrare europeană. Comisarul Hahn a salutat unitatea forțelor autentic proeuropene și ne-a garantat că UE va depune toate eforturile pentru a asigura un proces electoral democratic în Republica Moldova. Grație parteneriatelor strânse în cadrul PPE, avem încredere că vom reuși să ancorăm Republica Moldova pe calea de integrare europeană și să apropiem condițiile de viață ale cetățenilor noștri de standardele europene", a scris Maia Sandu. 

Președinta PAS, Maia Sandu, și liderul PPDA, Andrei Năstase, participă la Congresul EPP - European People's Party de la Helsinki, care se desfășoară în perioada 7-8 noiembrie 2018.