Vicepreședintele Partidului Democrat, Vladimir Cebotari, îi răspunde ambasadorului Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko, care anterior a declarat că „în mâinile autorităților moldovenești sunt toate instrumentele pentru corectarea situației legate de nevalidarea alegerilor locale din municipiul Chișinău”. Democratul îi cere oficialului european să-i sugereze PDM ce pași anume trebuie să întreprindă, transmite IPN.

„Hai să-l întrebăm deschis. Sugerați-ne nouă, Partidului Democrat, Parlamentului și Guvernului Republicii Moldova concret ce trebuie să facem. Puneți pe foaie concret pașii care vor duce la corectarea situației legate de nevalidarea alegerilor locale din municipiul Chișinău. Și noi vom face, astfel încât să respectăm toate valorile, regulile, legile. Sugerați-ne pentru că noi nu știm cum să facem. Noi ne considerăm destul de buni, dar în cazul acesta...”, spune democratul.

Ambasadorul UE la Chișinău, Peter Michalko, declară că în mâinile autorităților moldovenești sunt toate instrumentele pentru corectarea situației legate de nevalidarea alegerilor locale din municipiul Chișinău. Ambasadorul s-a referit și la instrumente legislative și administrative. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „În profunzime” de la postul de televiziune ProTV Chișinău.