Igor Dodon promite că Partidul Socialiştilor (PSRM) nu va face o alianţă cu Partidul Democrat (PDM), Partidul Acţiuni şi Solidaritate (PAS) sau cu Platforma Demnitate şi Adevăr, după alegerile din 24 februarie 2019.

Preşedintele ţării dă asigurări că, dacă nu se va reuşi formarea unei majorităţi parlamentare dintre PSRM şi deputaţii independenţi, ajunşi în Parlament pe circumscripţii electorale, atunci socialiştii vor pleda pentru anticipate.

„Eu nu exclud că anul viitor, după alegerile parlamentare ordinare din februarie, noi vom avea în a doua jumătate a anului alegeri parlamentare anticipate”, a declarat Igor Dodon joi, 1 noiembrie, într-o conferinţă de presă pe care a susţinut-o în cadrul vizitei sale oficiale la Moscova.

Şeful statului a accentuat că scenariul anticipatelor îi avantajează pe socialişti şi îi dezavantajează pe democraţi, care se află la guvernare. Preşedintele a precizat că, în cazul în care socialiştii reuşesc să obţină victoria la parlamentare, ei vor avea o politică externă echilibrată: „Nu vom prieteni cu cineva împotriva altcuiva”.

Sursa: Adevărul.ro