Ministrul Apărării, Anatol Șalaru, a avut o întrevedere oficială, la București, cu prim-ministrul României Dacian Cioloș. S-a întâmplat ieri, de Ziua Naţională în României, în timp ce, la Chişinău, Mihai Ghimpu îl ameninţa pe Dodon cu o sabie, despre care s-a vehiculat ca i-ar fi fost dăruită de Alina Zotea.

Discuțiile dintre Şalaru şi Cioloş s-au axat pe relațiile moldo-române în ceea ce privește domeniul securității și apărării, dar și situația regională.

Anatol Șalaru i-a mulțumit premierului român pentru sprijinul acordat de Guvernul României la reformarea și modernizarea Armatei Naționale. Ministrul Apărării a reiterat faptul că România rămâne a fi unul dintre partenerii strategici ai Republicii Moldova.

La rândul său, Dacian Cioloş şi-a exprimat aprecierea față de eforturile depuse de către Armata Națională pentru a deveni interoperabilă cu armatele țărilor membre şi partenere NATO.

Totodată, premierul român a confirmat susţinerea și intensificarea relațiilor bilaterale în domeniul apărării.

Tot ieri, Ministrul Apărării s-a întâlnit cu omologul său român, Mihnea Motoc. Cei doi au discutat despre procesul de reformă al Armatei Naţionale, exerciţiile bilaterale şi multinaţionale cu participarea militarilor moldoveni şi români, precum şi despre oportunităţile de instruire a ofiţerilor şi subofiţerilor noştri în instituţiile de învăţământ militar din România.

La finalul întrevederii, Anatol Şalaru şi Mihnea Motoc au semnat Protocolul de amendare a Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea în domeniul militar, document semnat la Chişinău la 20 aprilie 2012.

Amintim că întâlnirea a avut loc în contextul participării ministrului Apărării Anatol Șalaru la Parada militară de 1 Decembrie, la invitația Președintelui României Klaus Iohannis.

Amintim că ieri liberalul Mihai Ghimpu îl amenința cu sabia pe președintele ales al Republicii Moldova, Igor Dodon, spunându-i să lase în pace piatra comemorativă din Piața Marii Adunări Naționale, instalată de președintele PL pe când își exercita funcția de președinte interimar. În caz contrar, spune liberalul, chiar dacă nu-i va sta capul acolo unde-i stau picioarele, la sigur va săruta sabia (o replică a sabiei lui Ștefan cel Mare, pe care preşedintele PL a adus-o într-o conferință de presă).