Pavel Filip a început ședința Guvernului cu un apel către reprezentanții partidelor de opoziție care au criticat vizita sa la Bruxelles și rezultatele obținute în urma mai multor întrevederi cu oficialii europeni.

Uniunea Europeană dovedește mai mult realism și constructivism decât unii politicieni de la noi din țară. UE dorește mai tare decât unii de la noi să fie bine în Moldova. Vorbesc despre un mesaj absolut iresponsabil al unui lider al opoziției care după ce a încercat de nenumărate ori să oprească ajutorul din partea FMI pentru țara noastră, acum își exprimă idnignarea față de rezultatele pe care le-am obținut la Bruxelles”, a declarat premierul, referinduse la declarațiile de ieri a Maiei Sandu care a scris pe Facebook că „Guvernul face mare tam-tam din vizita la Bruxelles”.

Potrivit lui Filip, cei care critică Executivul pentru rezultatele obținute nu fac o opoziție împotriva guvernării ci împotriva propriului popor.

Este cinic și ridicol din punctul meu de vedere. Acești oameni continuă să lupte împotriva propriilor cetățeni, fac tot ce pot pentru ca Republica Moldova să nu aibă parte de susținerea externă și să ajungă în criza socială. Doar așa ei își văd calea de a veni la putere. E urât ce fac... Aș îndemna pe cei din opoziție să vină să discute cu Guvernul pentru că suntem absolut deschiși. Este timpul să se coboare toți de pe baricade, să tragem într-o direcție comună pentru bunăstarea cetățenilor republicii Moldova. Suntem gata să luăm în considerație toate propunerile constructive”, a spus el.

Premierul s-a adresat și către reprezentanții partidelor de stânga care au criticat semnarea Acordului privind deschiderea unui birou de legătură NATO la Chișinău.

Ce face ei, este doar un populism ieftin. Astfel de birouri, chiar și mai complexe sunt Rusia, în majoritatea statelor-membre CSI. Acest birou nu se face împotriva la ceva ci pentru o comunicare mai largă. Acest lucru nu atentează asupra neutralității republicii Moldova”, a declarat Filip.

Amintim că în luna iulie Maia Sandu a adresat o scrisoare deschisă către FMI în care spune că fondul nu ar trebui să semneze un nou acord cu autoritățile de la Chișinău. Ea susținea în scrisoarea sa că banii care vor fi acordați de FMI pentru Republica Moldova ar putea fi furați.

Atunci, premierul a catalogat acest gest ca fiind unul cinic față de cetățenii Republicii Moldova și lipsit de responsabilitate.

Precizăm că în urma vizitei sale la Bruxelles la începutul săptămânii, Pavel Filip a semnat un acord cu secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg privind deschiderea unui birou NATO la Chișinău. Jens Stoltenberg, a menționat, în conferința de presă care a urmat după discuția cu Pavel Filip, că nu e vorba de o bază militară, ci de un birou civil.

Totuși, această decizie a stărnit nemulțumiri din partea lui Igor Dodon, Renato Usatîi și Vladimir Voronin. Formațiunea condusă de ultimul chiar a solicitat audieri parlamentare la acest subiect.