Curtea Constituțională i-a suspendat din nou atribuțiile președintelui Igor Dodon în contextul refuzului său de a numi noii miniștri din Guvernul Filip.

Conform Constituţiei, preşedintele poate respinge candidaturile doar o singură dată, iar dacă premierul le înaintează repetat, este obligat să semneze decretele.

Anterior, Igor Dodon a fost suspendat din funcţie de trei ori prin decizia Curţii Constituţionale. Prima dată, în octombrie 2017, după ce a refuzat să semneze decretul de numire a ministrului Apărării, iar la sfârşitul lunii decembrie - decretele altor şapte noi membri ai Guvernului.

De asemenea, la începutul lunii ianuarie preşedintele a fost suspendat temporar pentru că nu a promulgat Legea antipropagandă. De fiecare dată, documentele au fost semnate de preşedintele Parlamentului, Andrian Candu.