Președintele Igor Dodon susține că va semna astăzi demisia miniștrilor, din cadrul remanierilor de Guvern anunțate astăzi de președintele PDM, Vlad Plahotniuc. În același timp, Dodon spune că în următoarele zile va analiza candidaturile propuse pentru aceste funcții și se va expune ulterior.

„Prim-Ministrul mi-a comunicat de ieri că vrea sa facă remanieri în ministere și m-a informat despre mai multe candidaturi. I-am spus, la rîndul meu, că putem discuta asemenea remanieri doar dacă se vor propune persoane alese pe criterii profesionale, nu politice”, scrie președintele pe pagina sa de Facebook. 

Igor Dodon mai scrie că în opinia sa, toată guvernarea trebuie schimbată însă până la alegerile parlamentare Executivul, așa cum este el, trebuie să funcționeze.

„Ca șef al statului am o abordare instituțională în relația cu Guvernul prin care, așa cum am mai spus, nu voi bloca activitatea unor instituții fără un motiv justificat. Am refuzat până acum propunerile de numire a unor miniștri, fiindcă am avut motive întemeiate sa o fac. În alte situații, propunerile făcute de Prim-Ministru au fost persoane pe care nu aveam motive sa le resping”, adaugă Dodon.

Președintele precizează că este surprins de propunerile guvernării şi apar un şir de întrebări referitor la candidații numiți. 

„Astăzi voi semna demisia miniștrilor actuali. Apoi voi analiza candidaturile propuse și urmează să mă expun zilele următoare asupra lor. Deocamdată, menționez că sunt surprins de propunerile guvernării şi apar un şir de întrebări față de competența, calitatea profesională şi echilibrul politic al acestor candidaturi”, conchide Igor Dodon.

----------------------------------------- Vlad Plahotniuc, președintele PDM a anunțat că remanierile guvernamentale îi vizează pe doi miniștri: Este vorba despre Svetlana Cebotari, minitru al Sănătății și Liviu Volconovici, ministru al Agriculturii.

Plahotniuc a declarat că deciziile au fost luate în baza evaluării cetățenilor, dar și primului-ministru. În locul șefei de la Sănătate va fi numită Silvia Radu, iar la Agricultură - Nicolae Ciubuc.