Deputatul PSRM Ghenadie Mitriuk are de trei ori mai multe datorii decât valoarea bunurilor și a veniturilor. Cel puțin aşa rezultă din declarația de avere a legiuitorului pentru anul 2017. Nu se ştie cum i-a convins MitriuK pe creditori, dar este cert că în 2017 avea credite de peste 6 milioane 600 mii lei, în timp ce bunurile și veniturile evaluate de deputat se conturează în jurul sumei de 2 milioane de lei.

Deputatul scrie în declarația sa de avere că în 2017 a obținut venituri de 244,247.83 lei. Anul trecut, acesta avea în proprietate imobile în valoare de 602,001.00 lei, precum și trei terenuri de 66,364.00 lei și 7 automobile, a căror valoare Mitriuk le estimează la suma de 145,000.00 lei. Deputatul mai deține și trei companii, a căror valoare de cumpărare este estimată de legiuitor la suma de 992 mii 508 lei. 

Printr-un simplu calcul, vedem că deputatul avea, în 2017, bunuri și venituri în valoare totală de: 2 milioane 51 mii 120 lei. 

Tot anul trecut, deputatul a obținut și un credit de peste 50 000 euro, adică aproape 1 000 000 de lei, asta în condițiile în care acesta mai avea credite din anii 2013, 2014 și 2016, în valoare totală de peste 5 milioane 500 mii lei. 

Nu știm cum a obținut legiuitorul un împrumut de aproape un milion de lei, având deja datorii de peste 5 milioane (dar și cu o sumă de acoperire a creditului de numai 2 milioane). Cert este că, până în 2014, înainte de a deveni deputat, primele trei credite au fost luate cu o dobândă de 11% și 14%, iar după ce a devenit demnitar în Parlamentul R. Moldova, Mitriuc are două împrumuturi de 23 630 de euro și de 50 090, 15 euro la dobândă de 0%! 

Am încercat să aflăm de la deputat cum comentează această situație și să ne explice cum a putut beneficia de împrumuturi de aproximativ 6 milioane 600 mii lei, în timp ce valoarea de acoperire reprezintă doar o treime din valoarea totală a celor cinci împrumuturi. 

Ghenadie Mitriuk ne-a răspuns la telefon, iar după ce a auzit că avem câteva întrebări referitor la declarația sa de avere pentru anul 2017, ne-a spus să le expediem prin e-mail, închizându-ne în nas telefonul.

L-am ascultat pe legiuitor și i-am expediat o solicitarea cu întrebările noastre, dar nu am primit răspuns. 

Vedeți mai jos declarația integrală de avere pentru anul 2017 a deputatului Ghenadie Mitriuc: