Ministrul Agriculturii, Liviu Volconovici admite că numele său s-au putea regăsi în lista remanierilor guvernamentale, discutate azi la ședința Consiliului Politic al PDM. Declarațiile au fost făcute într-o discuție cu reporterii Deschide.MD care l-au sunat pentru a afla dacă își simte amenințată funcția după anunțul din această seară făcut de Vlad Plahotniuc, dar și în contextul criticilor pe care i le-a adus zilele acestea șeful Cabinetului de miniștri, Pavel Filip.

„Nu știu dacă discuțiile care au avut loc astăzi la consiliul politic m-au vizat, dar eu sunt pregătit pentru orice întorsătură de situație. Până al urmă, un mandat de ministru se sprijină pe două principii: profesionalism și încrederea politică - care de altfel - este echivalentă cu încrederea primului-ministru”, a declarat Volconovici.

Ministrul spune că din punct de vedere profesional, a făcut tot ce i-a stat în puteri: „Eu, din funcția de ministru, am depus toate eforturile ca să îmbunătățesc lucrurile în domeniul care mi-a fost încredințat. Și cred că am reușit lucruri importante. Dacă așteptările au fost mai mari, sunt gata să cedez locul unor oameni care ar putea face mai mult. Aș face-o cu inima deschisă în speranța că acest lucru va fi doar în interesul cetățenilor”.

Într-un final, Liviu Volconovici a spus că este gata să-și prezinte demisia dacă urmare a discuțiilor cu cei care au fost astăzi la ședința PDM, se va confirma că numele său a fost pronunțat acolo. 

„Am să vorbesc cu colegii care au participat la ședință și dacă voi afla că numele meu a fost pronunțat acolo, în primele zile ale săptămânii viitoare voi merge și îi voi prezenta demisia domnului Filip”, ne-a spus el. 

Vom aminti că după ședința din această seară a Consiliului Politic al PDM, Vlad Plahotniuc le-a declarat jurnaliștilor că săptămâna viitoare vor fi efectuate remanieri guvernamentale. Șeful PD nu a dat însă niciun nume. 

La fel, vom preciza că, acum două zile, premierul Pavel Filip i-a adresat replici dure ministrului Volconovici. Despre neprezentarea proiectului de lege privind lupta cu ambrozia, Filip i-a transmis ministrului legea din România recomandându-i celui din urmă să o copieze, iar despre mutarea studenților, șeful Executivului a dat indicație să fie anulate orice ordine emise de minister în acest sens. 

Detalii aici:

Filip, mesaj dur către ministrul Agriculturii. „Nu căutați pe Wikipedia, copiați legea din România”

Filip i-a închis gura unui ministru în plină ședință de Guvern: Eu nu v-am întrebat nimic!

Ce spune ministrul Volconovici despre criticile dure pe care i le-a adus premierul Filip