„România este un stat mai mare decât pare la prima vedere, un stat care are o memorie lungă” declară într-un interviu exclusiv pentru Deschide.md Ambasadorul României în R.Moldova, Excelența Sa Daniel Ioniță, cu referire la participarea politicienilor moldoveni la mitingurile de protest de la București și în fața misiunii diplomatice acreditate la Chișinău.

„Este un stat membru al UE și NATO. Cred că ar fi o greșeală să judecăm relațiile cu România prin prisma relațiilor dintre partidele de la București și partidele de aici”, a continuat Daniel Ioniță.

„Pe de altă parte, există foarte mulți cetățeni din R.Moldova care au dublă cetățenie, adică și cea română. În cazul respectiv ar trebui să ne uităm cu mare atenție cine anume a fost la manifestările respective și în ce calitate. Evident nu este rolul meu ca Ambasador să intru în evaluări de natură politică, nu am făcut-o și nu o voi face”, a adăugat Excelența Sa, precizând că România este un stat va susține R.Moldova atâta timp cât evoluțiile de la Chișinău se încadrează în conceptele democratice și ale statului drept. 

Interviul integral va fi publicat în scurt timp pe Deschide.MD.

Amintim că pe 12 august, câteva zeci de adepţi ai Partidului Acțiune şi Solidaritate, Partidul Liberal-Democrat și Platforma Demnitate și Adevăr au participat la Chişinău la o demonstrație de sprijin a protestelor anti-guvernamentale din Bucureşti. Manifestaţia a început în centrul capitalei, la monument lui Ştefan cel Mare şi Sfânt şi a continuat la Ambasada României.

Participanţii au scandat „PDM şi PSD aceeaşi mafie!", „Fără penali!", „Jandarmilor ruşine!", „Fraţi români nu cedaţi, hoţii la dubă-i băgaţi!", „Jandarmeria apără hoţia!", „Stop violenţa!", „Jos tortura!" „Protestăm, nu cedăm!", „Suntem solidari!".