Președintele PPDA, Andrei Năstase îl invită pe premierul Pavel Filip la o discuție publică. Politicianul spune că aceasta ar putea avea loc până la protestul din 26 august sau în cadrul acestuia, în PMAN din Chișinău.

Într-o postare pe pagina sa de facebook, Năstase vine cu o scrisoare deschisă în care spune că intenția de a organiza proteste pașnice este fermă și vrea să discute cu șeful Cabinetului de Miniștri despre „criza profundă din țară”. 

„Vă invit la o discuție publică, până la protestul din 26 august sau în cadrul acestuia, în PMAN din Chișinău, pentru a discuta pe marginea crizei profunde din țară, inclusiv a subiectului acestei scrisori. Subliniez că intenția mea și a colegilor mei de a organiza proteste exclusiv pașnice, așa cum am procedat de fiecare dată din 2015 încoace, este fermă. Mă refer aici și la protestul preconizat pentru data de 26 august 2018. De altfel, inacțiunile instituțiilor de profil, a Dvs în calitate de prim-ministru, în vederea stopării degradării statului de drept crează toate circumstanțele pentru ca protestele să continue și după 26 august. Noi suntem determinați să nu încetăm protestele până la soluționarea revendicărilor noastre, suntem hotărâți să oprim deteriorarea statului de drept și încălcarea drepturilor fundamentale ale omului în Republica Moldova”, susține președintele PPDA. 

Contactată de Deschide.MD Consilierul principal de Stat al Prim-ministrului, Stela Nistor, a declarat că dacă premierul va considera că e necesară o reacție la această scrisoare atunci aceasta va fi anunțată de cabinetul premierului.