Impozitul pe venit al persoanelor fizice va fi diminuat, prin introducerea cotei unice și va fi majorată scutirea personală anuală. Anunţul a fost făcut de premierul Pavel Filip, după şedinţa Partidului Democrat din Moldova.

"Vom diminua impozitul pe venit al persoanelor fizice de la 18 la sută până la 12 la sută, prin introducerea cotei unice. De asemenea, s-a luat decizia de a reduce cu 5% cota contribuției angajatorului la Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat (este vorba exclusiv despre sectorul privat), de la 23 la 18%", a precizat Pavel Filip.

Totodată se va majora de peste două ori scutirea personală anuală, de la 11.280 de lei, cât este în prezent, până la 24 de mii de lei.

"Cetățenii care primesc un salariu de până la 2.000 de lei pe lună nu vor mai plăti impozit. Măsurile despre care vă vorbesc vor aduce o majorare a veniturilor angajatului cu 6%, iar pe cele ale angajatorului cu 5%. Oamenii vor rămâne cu mai mulţi bani în buzunar şi contăm pe mai mulţi bani în buget", a subliniat pavel Filip, adăugând ulterior că modificările vor fi efectuate astfel încât de la 1 octombrie, curent să poată intra în vigoare.

Pavel Filip a declarat că în cadrul reformei fiscale, se va reduce cota TVA de la 20 % cât este în prezent, la 10%, pentru serviciile din industria HORECA, unde intră restaurantele, hotelurile și cafenelele.