Aflat la Moscova, acolo unde va fi în plutonul celor 14 șefi de state, unele nerecunoscute internațional, care vor umple fotografia de grup alături de Putin la festivitatea de închidere a ppCampionatului Mondial, Dodon a găsit un bun pretext în ziua canonizărea domnitorului român Ștefan cel Mare și Sfânt pentru a mai împărți niște disctincții de stat.

După cântăreți ruși, de data aceasta vrednici de medaliile lui Dodon s-au dovedit a fi „clerici și binefăcători ai Bisericii Ortodoxe din Moldova”.

Asta scrie Dodon într-o postare pe pagina lui de Facebook.

Am semnat un decret privind conferirea distincțiilor de stat unor clerici și binefăcători ai Bisericii Ortodoxe din Moldova, pentru merite în opera de renaştere spirituală și morală a societăţii, contribuţie la promovarea valorilor creştin-ortodoxe și activitate intensă în realizarea acțiunilor consacrate Anului Ștefan cel Mare și Sfînt, Domnitor al Moldovei.”, a scris Dodon.