Parlamentul, în ședința de astăzi, a aprobat Regulamentul Stindardului președintelui Parlamentului Republicii Moldova, cu votul majorității deputaților prezenți.Regulamentul Stindardului președintelui Parlamentului Republicii Moldova stabilește modul de confecționare și utilizare a acestuia. Stindardul președintelui Parlamentului este un simbol național al Republicii Moldova, care reprezintă însemnul vexilologic personalizat de funcție al președintelui Parlamentului și simbolizează autoritatea acestuia în cadrul organului reprezentativ suprem al poporului și unica autoritate legislativă a țării.

Documentul prevede că la ceremoniile de arborare a Stindardului preşedintelui Parlamentului Republicii Moldova cu prilejul solemnităţilor, asistenţa va sta în picioare, bărbaţii îl vor onora cu capul descoperit, iar militarii de toate gradele vor da onorul conform regulamentelor militare. Cetățenii Republicii Moldova și străinii aflați în Republica Moldova sunt datori să manifeste respect față de Stindardul președintelui Parlamentului și să nu comită acte prin care s-ar aduce ofense acestuia. Profanarea Stindardului va atrage răspundere contravențională.

Stindardul președintelui Parlamentului Republicii Moldova urmează a fi utilizat în  format original, duplicate şi copii. Originalul se înmânează preşedintelui Parlamentului la ceremonia de învestire în funcţie, de către cel mai în vârstă deputat la ședința de constituire a Parlamentului. Originalul Stindardului se păstrează în biroul de serviciu al Președintelui Parlamentului și poate fi scos în public cu prilejul unor ceremonii oficiale deosebit de solemne, la decizia acestuia.
      
Duplicate şi copii ale Stindardului se arborează la reşedinţa oficială a președintelui Parlamentului Republicii Moldova, în timpul desfășurării unor solemnități și ceremonii la care participă președintele Parlamentului, pe mijloacele de transport de serviciu,  utilizate de președintele Parlamentului.
 
La expirarea mandatului, președintelui Parlamentului Republicii Moldova i se va înmâna, în mod solemn, o copie a Stindardului. Imaginea Stindardului Președintelui Parlamentului Republicii Moldova poate fi reprodusă în diverse ediții, pe suvenire și obiecte de protocol executate la comanda Secretariatului Parlamentului Republicii Moldova, cu acordul președintelui Parlamentului Republicii Moldova.
 
Hotărârea cu privire la aprobarea Regulamentului Stindardului președintelui Parlamentului Republicii Moldova intra în vigoare la data aprobării.