Petru Lucinschi, fostul președinte al Republicii Moldova a devenit cetățean al României. Despre acest lucru anunță primarul sectorului nr.1 din București, Dan Tudorache.

Edilul scrie pe pagina sa de Facebook că „Astăzi ne-au onorat cu prezența la primărie doi foști șefi de stat: domnul Petru Lucinschi, fostul președinte al Republicii Moldova și domnul Emil Constantinescu, fostul președinte al României”.

„Vizita a fost prilejuită de primirea cetățeniei române, chiar în anul centenarului unirii, de către domnul Petru Lucinschi, căruia îi urez să fie cetățeanul unei țări unite, libere, prospere și demne”, mai spune primarul sectorului nr. 1 din București.