Liderul PAS, Maia Sandu, solicită cetățenilor Republicii Moldova să semneze o petiție online pentru declararea alegerilor prezidențiale din 13 noiembrie drept nule și cere ajutor în documentarea tuturor încălcărilor depistate în ziua scrutinului.

Într-o postare pe Facebook, liderul PAS scrie că au fost înregistrate o mulțime de fraude care pot schimba rezultatul final în favoarea sa.

Aceste alegeri au fost fraudate! Campania oponentului meu a fost plină de manipulare și dezinformare, a fost susținută mediatic în mod ilegal și finanțată netransparent.

Cel mai grav, însă, sunt fraudele din ziua alegerilor. Zeci de mii de cetățeni din diasporă, alungați de acasă de sărăcie și corupție, nu au putut să-și exprime dreptul constituțional de a vota. Pe de altă parte, primim numeroase mesaje în care oamenii ne semnalează cazuri de votare multiplă.

Grave sunt și erorile comise de CEC prin inversarea rezultatelor, fapt constatat deja în câteva secții de votare. Neelucidată rămâne și situația alegătorilor din regiunea transnistreană, de unde oamenii au fost aduși în mod organizat, și avem semnale că aceștia ar fi fost plătiți să voteze într-un anumit fel. Toate aceste fraude sunt suficiente pentru a declara nule alegerile din 13 noiembrie. Frauda lor e mai mare decât cele 69027 de voturi!”, subliniază Sandu.

Ea a rugat cetățenii să contribuie la documentarea tuturor încălcărilor depistate în ziua alegerilor, dar și să semneze o petiție online pentru nevalidarea alegerilor.