Președintele Parlamentului Andrian Candu, alături de alți oficiali de rang înalt, a depus flori la Memorialul din Kiev a victimelor Holodomorului.

În noiembrie 2006, în Ucraina, a fost prin lege oficial recunoscută foamea organizată în anii 1932-1933, care a ucis cca 4 milioane de persoane, conform datelor prezentate de autoritățile de la Kiev.

Amintim că Președintele Parlamentului Andrian Candu participă la cea de-a doua conferință interparlamentară de nivel înalt Georgia, Moldova și Ucraina: Consolidarea componentei interparlamentare a cooperării regionale și în domeniul securității, prin dezvoltarea colaborării cu UE și NATO, care se desfășoară la Kiev, în perioada 8-10 iunie curent.

La această reuniune va fi semnat un document de creare a Asambleei  parlamentare Moldova, Georgia și Ucraina. Președintele Parlamentului este însoțit în această vizită de președinta comisiei politică externă și integrare europeană, Violeta Ivanov și de către președintele grupului de prietenie cu Ucraina, Eugeniu Nichiforciuc.

Prima conferință interparlamentară de nivel înalt Moldova, Georgia și Ucraina a avut loc la 2 martie la Chișinău, când cei trei președinți de Parlamente s-au angajat să-și unească eforturile pentru promovarea unor politici comune de apărare și securitate.