Viceprim-ministrul Cristina Lesnic a avut astăzi o întrevedere cu şeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova Peter Michalko, potrivit unui comunicat al Biroului de Reintegrare. 

În cadrul discuției oficialii au abordat ultimele evoluții în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană, dinamica înregistrată în implementarea priorităților ce figurează în așa-numitul pachet Berlin plus, precum și aspecte legate de desfăşurarea următoarei runde de negocieri în formatul „5+2”, care va avea loc în perioada 29-30 mai la Roma, Italia.

De asemenea, a fost reiterată disponibilitatea deplină a UE de a contribui cu asistența tehnică și financiară necesară, direcționată spre realizarea inițiativelor de promovare a măsurilor de consolidare a încrederii, sprijinirea procesului de reglementare și implementarea proiectelor de dezvoltare durabilă în localitățile din raioanele de est ale țării.

Cu acest prilej s-a reiterat că UE este dispusă să finanțeze elaborarea studiului de fezabilitate și organizarea lucrărilor de reparație/modernizare a infrastructurii podului dintre localitățile Gura Bâcului și Bâcioc, delegând în acest sens un expert ce urmează în comun cu responsabilii din cadrul Ministerului Economiei și Infrastructurii să se implice în procesul de evaluare tehnică a capacităților podului și de stabilire a intervențiilor ce se impun a fi efectuate.

Vicepremierul a mulțumit oficialului european pentru suportul acordat și totodată, a reiterat că partea moldovenească va menține și în continuare o abordare proactivă în cadrul procesului de negocieri, precum și va contribui la identificarea unor soluții constructive și favorabile intereselor populației de pe ambele maluri ale Nistrului.