Prim-ministrul Pavel Filip a vorbit, la începutul ședinței de astăzi a Guvernului, despre programul „Prima Casă 2”. Premierul a menționat că au fost deja lansate consultările publice pe marginea proiectului și a solicitat Ministerului Finanțelor să asigure informarea cetățenilor și desfășurarea cât mai rapidă a acestora, pentru ca angajaţii la stat să poată beneficia cât mai curând de program.

„Este orientat pentru bugetari, astfel încât cei care vor dori să-și cumpere o locuință să beneficieze de compensarea a jumătate din costul locuinței din partea statului. La fel, acest credit va fi oferit pentru 25 de ani de zile. Cu cât mai repede o să-l aprobăm, cu atât mai repede o să beneficieze cei care au dorința să-și cumpere o locuință, lucrează nu mai puțin de un an de zile în instituțiile statului și primesc un salariu de la bugetul Republicii Moldova”, a precizat Pavel Filip.

Premierul a mai subliniat că, dacă vor exista capacități financiare mai sporite, atât programul „Prima casă”, cât și celelalte programe sociale vor fi dezvoltate în continuare.

Amintim că, la 26 martie curent, a fost lansat programul guvernamental „Prima Casă”, care oferă tinerilor posibilitatea de a-și procura locuințe în condiții avantajoase.