Partidul Comuniștilor nu va face alianță în următorul Parlament nici cu Partidul Democrat, nici cu Partidul Socialiștilor. Declarația a fost făcută de liderul comuniștilor, Vladimir Voronin, în cadrul emisiunii „Vinerea cu Anatolie Golea” de la postul de televiziune RTR Moldova, transmite IPN.

Vladimir Voronin susține că partidul său va participa neapărat la alegerile parlamentare, chiar dacă nu s-a implicat nici la ultimele alegeri prezidențiale, nici la alegerile locale noi care au loc pe 20 mai în municipiile Chișinău și Bălți.

PCRM speră să obțină maximum de multe voturi. „Încă patru ani de haos în țară și eu nu știu dacă cineva va putea face ceva în Moldova. Și țara nu o vor putea salva nici europenii, nici creditele”, spune politicianul.

Vladimir Voronin spune că este gata să ocupe atât funcția de premier, cât și orice altă funcție importantă în stat. Întrebat cum va construi relații cu Vladimir Plahotniuc, liderul comuniștilor a spus că acest lucru îl va decide după alegeri.

Totodată, liderul comuniștilor susține că alegerile noi din municipiul Chișinău nu trebuiau să fie organizate acum și îndeamnă populația să le ignore.

Nu trebuie organizate alegerile acum pentru că în legislație scrie că primarul este ales pentru patru ani. Patru ani de conducere a ultimului primar ales se vor împlini peste un an. De ce se organizează alegeri acum?”, se întreabă Vladimir Voronin.

Potrivit lui, dacă primarul a demisionat, există un întreg aparat al Primăriei care trebuie să asigure administrarea instituției până la următoarele alegeri.