SUA salută semnarea protocolului privind numerele neutre pentru transnistreni

SUA salută protocolul semnat ieri de către Chișinău și Tiraspol cu privire la accederea mijloacelor de transport transnistrene în traficul rutier internațional, potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat al SUA.
„Statele Unite sprijină o soluție atotcuprinzătoare a conflictului transnistrean. Salutăm acordul, semnat recent, privind accesul legal pentru autovehiculele din regiunea transnistreană în traficul internațional”, scrie în comunicatul respectiv
SUA consideră că „acest lucru va aduce beneficii reale pentru oamenii de pe ambele maluri ale Nistrului.”.
„Îndemnăm toate părțile să valorifice acest acord și să implementeze cele trei obiective rămase din "pachetul de opt puncte" (Package of Eight), pe care părțile și le-au reasumat prin Protocolul de la Viena din 2017”, se mai menționează în comunicat.
De asemenea SUA susține că „aceasta este singura cale de soluționare a unuia dintre cele mai îndelungate conflicte din Europa”.
„Orice astfel de soluție trebuie să fie bazată pe suveranitatea și integritatea teritorială a Moldovei, cu un statut special pentru Transnistria în cadrul hotarelor Moldovei, recunoscute la nivel internațional”, se mai spune în comunicat.
Amintim că ieri, 24 aprilie, reprezentanții politici din partea Chișinăului și Tiraspolului, Cristina Lesnic și Vitalii Ignatiev, au semnat la Tighina, decizia protocolară cu privire la participarea în traficul rutier internațional a autovehiculelor din regiunea transnistreană care nu desfășoară activități comerciale, potrivit unui comunicat al Biroului de Reintegrare.
ssssssssssssssssAceste autovehicule vor avea plăcuțe auto neutre (din trei litere și trei cifre) și un pașaport tehnic agreat de către ambele părți, cu respectarea cerințelor Convenției de la Viena din 8 noiembrie 1968 privind circulația internațională.
Amintim că experții în securitate din Republica Moldova califică acestă decizie drept o cedare crasă din partea Chișinăului și un pas spre recunoșterea suveranității Transnistriei. Vezi AICI.