Deputații din Parlamentul Republicii Moldova au susținut cu majoritate de voturi propunerea vicepreședintelui Valeriu Ghilețchi de a elimina obligativitatea prezentării certificatului fiscal privind prezența sau absența datoriilor la bugetul de stat privind imobilul aferent contractului de vânzare cumpărare.

Astfel, cei care doresc să vândă sau să procure un imobil vor fi scutiți de o procedură birocratică pe care autorii proiectului o consideră inutilă și care îngreunează procesul de înregistrare a contractului de vânzare-cumpărare la notar.

„În Republica Moldova există peste 400.000 de persoane care cumpără sau vând imobile anual. Noi considerăm că această procedură trebuie simplificată, astfel încât persoanele interesate de procurarea unui imobil să poată intra în posesia acestuia în timp util și cu costuri procedurale cât mai mici”, a declarat Valeriu Ghilețchi, inițiatorul proiectului de lege.

Inițiativa legislativă urmează să fie votată în a doua lectură,  iar mai apoi va intra în vigoare după ce va fi publicată în Monitorul Oficial. La această etapă proiectul a fost susținut de parlamentarii din Grupul PPE, de cei din fracțiunea PD, PL și PLDM. 

 Deputații socialiști și comuniști au anunțat că ar putea susține simplificarea procedurii de vânzare-cumpărare în lectură finală, după ce vor consulta suplimentar propunerea legislativă a vicepreședintelui Parlamentului Valeriu Ghilețchi.