Premierul Pavel Filip a discutat astăzi cu reprezentanții administrației publice locale şi întreprinzătorii din raionul Ștefan Vodă despre problemele cu care aceştia se confruntă, despre proiectele sociale și economice şi priorităţile Guvernului.

Pavel Filip a precizat că Executivul cunoaște în detalii problemele cu care se confruntă locuitorii din regiune, iar pentru depășirea acestora și modernizarea comunităților este primordială conlucrarea permanentă între administrația publică centrală și cea locală. „Vizitele în teritoriu sunt mai mult pentru a discuta problemele, și nu pentru a veni cu informații. Am venit să vă ascult şi să mă inspir de la voi. Suntem cu picioarele pe pământ și cunoaștem foarte bine problemele cu care se confruntă Republica Moldova, și la nivel central, și la nivel local, și încercăm, organizat, să le rezolvăm”, a spus premierul, în contextul în care - acum câteva zile - Guvernul a decis că miniștrii și șefii de instituții vor lăsa birourile cel puțin o dată în lună și vor merge în teritoriu, se arată într-un comunicat al Guvernului R. Moldova.

Șeful Executivului a relatat participanților la întrunire despre activitatea Guvernului în fiecare sector: economie, justiție, combaterea corupției, reformarea administrației publice centrale, modernizarea serviciilor publice, reforma sistemului de pensii, reformele în sistemul de sănătate. „Nu este suficient să te concentrezi pe un domeniu, de exemplu, doar pe îmbunătățirea mediului de afaceri. Lucrurile trebuie privite în complexitate, pentru că investitorii vin acolo unde este și o justiție corectă, nivelul birocrației e redus, infrastructura este dezvoltată și se oferă servicii sociale calitative”, a menționat Pavel Filip.

În această ordine de idei, premierul s-a referit la reforma justiției și la lupta anticorupție, evidențiind perfecționarea legislației privind procuratura, combaterea spălării banilor, asigurarea integrității angajaților din sistem. În anul curent este realizată și „mica reformă” a justiției, axată pe dimensiunea disciplinară pentru judecători și revederea mecanismului de intrare în sistem. Referitor la serviciile publice, prim-ministrul a menționat că miza este aducerea acestora mai aproape de oameni, în acest scop urmând să fie create centre multifuncționale ale Agenției Servicii Publice în fiecare centru raional.

Totodată, drept proiecte cu impact au fost menționate programul de infrastructură „Drumuri bune pentru Moldova”, programul „Prima Casă”, precum și lansarea Serviciului 112. Prim-ministrul a îndemnat reprezentanții administrației publice locale să vină și cu alte inițiative menite să îmbunătățească viața cetățenilor.

Șeful Cabinetului de miniștri a accentuat că proiectele de pe agenda  guvernamentală sunt susținute de partenerii externi, în context referindu-se și la modificarea mecanismului de gestionare a asistenței externe. Această responsabilitate va reveni strict Ministerului Finanțelor, ceea ce va eficientiza utilizarea mijloacelor oferite de donatori.

În cadrul discuțiilor, reprezentanții APL și întreprinzătorii au vorbit despre impedimentele cu care se confruntă. Fermierii din regiune au apreciat perfecționarea mecanismului de subvenționare, aprobarea legii zilierilor și au solicitat sprijin în ceea ce privește sporirea protecției antigrindină a terenurilor agricole. De asemenea, au fost discutate problemele transportatorilor din raion.

Alte subiecte abordate au fost sporirea nivelului de salarizare a funcționarilor, activitatea instituțiilor de învățământ din raion, precum și calitatea drumurilor. În context, premierul a menționat că în cadrul programului „Drumuri bune pentru Moldova” vor fi reabilitate drumuri practic în toate localitățile din țară. „Odată cu descentralizarea fondului rutier, fiecare localitate primeşte bani proporțional numărului de locuitori și celelalte mijloace din fond vor fi folosite pentru reabilitarea drumurilor naționale. O să vedeți în următoarea perioadă că lucrurile se vor mișca mult mai repede în reabilitarea drumurilor în Republica Moldova”, a spus Pavel Filip.