Fostul Președinte al României, actual președinte de onoare al Partidului Unității Naționale, Traian Băsescu, îl desființează pe analistul Dan Dungaciu la fel cum și ultima analiză a acestuia, în care sunt promovate două teze: 1) Partidul Unităţii Naţionale este un „partid marionetă” inventat de Plahotniuc pentru a rupe voturile unioniştilor, 2) cele peste 150 de consilii locale care, în frunte cu primarii lor, au adoptat hotărâri de Unire simbolice, reprezintă o manipulare.

„În Republica Moldova, am creat Partidul Unităţii Naţionale (PUN), partid care are ca principal obiectiv promovarea curentului unionist pentru ca oamenii/ cetăţenii Republicii Moldova să înţeleagă că singura soluţie care le garantează şi securitatea şi perspectiva unui trai mai bun este Unirea cu România. Şi ce să vezi?! În presa din Republica Moldova, apare analistul moscovit Dan Dungaciu, altfel împopoţonat cu titlul de profesor, dar şi cu funcţia de director al Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române, care susţine, nici mai mult, nici mai puţin, că acest partid ar fi un partid marionetă inventat de Vlad Plahotniuc. Cunosc teoria. Este inventată de proruși pentru a descuraja funcţionarea oricărui partid curat şi unionist în Republica Moldova”, scrie Traian Băsescu.

În continuare, fostul Președinte al României îl întreabă pe analistul Dungaciu: „Dragă domnule Dan Dungaciu, nu ţi-a fost ruşine să faci astfel de afirmaţii ştiind că preşedintele de onoare al acestui partid este Traian Băsescu, fost preşedinte al României?!”

„Mai mult decât atât, conserva moscovită Dan Dungaciu afirmă că toate cele peste 150 consilii locale, unde primarii şi consilierii au votat simbolic pentru Unirea cu România, ar reprezenta o manipulare. Şi, ca să vorbesc pe înţelesul tău, ”dragă” conservă moscovită, te-aş întreba cât a costat analiza ta transmisă presei din Republica Moldova prin care jigneşti un fost preşedinte al României, umileşti sute de mii de uninonisti din Republica Moldova, jigneşti peste 150 de consilii locale, multe ONG-uri unioniste conduse şi formate din tineri şi desconsideri o muncă uriaşă a câtorva politicieni din România şi din Republica Moldova pentru ca, mai devreme sau mai târziu, efectele ticălosului Pact Ribbentrop-Molotov să fie anulate prin întregirea ţării”, continuă Băsescu.

În P.S, Președintele îi adresează un apopo umilitor legat de faptul că însuși Dungaciu l-a consiliat pe Mihai Ghimpu să semneze scrisoare adresată lui Nicolae Timofti în 2016, în care îl propunea pe Vlad Plahotniuc - prim-ministru. În plus, „stăpânii lui Dungaciu”, proprietari de televiziune cu guşe, care îl televizează cu toate inepţiile pe care le debitează ca analist politic, au mâncat bine din mâna lui Plahotniuc”, conchide Traian Băsescu.  

Vedeți AICI analiza lui Dungaciu la care se referă Traian Băsescu în postarea citată.