Candidatul PL la Primăria Chișinău, Valeriu Munteanu, către Comisia Electorală Centrală și Consiliul Coordonator al Audiovizualului: primarul interimar Silvia Radu „utilizează resurse administrative pentru promovarea în scrutinul electoral”.

Munteanu consideră drept o încălcare faptul că „Radu, în timpul orelor de muncă, la 11.04.2018, în jurul orei 15.00, s-a prezentat la Consiliul Electoral al Circumscripției Electorale municipale Chișinău nr. 1, pentru a ridica listele de subscripție”, se spune într-un comunicat de presă al Partidului Liberal.

La fel, pe tot parcursul zilei de muncă, în calitate de primar interimar-auto-intitulat, aceasta abuzează de funcția deținută pentru a-și promova imaginea de candidat electoral, prin diferite materiale video și poze plasate pe rețelele de socializare (mimând supravegherea procesului de lucru la astuparea gropilor în asfalt, la salubrizarea de primăvară, la răsăditul florilor, etc), iar spațiul public este intoxicat cu informații mediatizate intens de portalurile de știri și posturile de televiziune deținute de liderul Partidului Democrat, dl Vladimir Plahotniuc”, susține Munteanu.

Munteanu califică cele enumerate drept niște „abuzuri de drept, fraude electorale și o crasă manipulare prin utilizarea resurselor administrative și mediatice", camuflate sub forma unor „informații despre activitatea administrației publice locale”, acțiuni care îi dezavantajează și îi plasează într-o poziție de inegalitate pe ceilalți concurenți electorali”.

„În baza celor expuse, solicităm respectuos examinarea argumentelor de fapt și de drept invocate, cu autosesizarea pe speța dată și sancționarea persoanelor implicate”, scrie Munteanu.