Șeful misiunii OSCE la Chișinău, Michael Scanlan, după ce a întreprins ieri, 19 martie, o vizită la Tiraspol susține că liderul separatist Vadim Krasnoselski a spus că nu va extinde „terminalele vamale” sau „punctele de control” la podul Gura Bâcului – Bâcioc. Însă, din câte se cunoaște în spațiul public, un așa-numit terminal vamal deja a fost instalat de către forțele separatiste la podul Gura Bâcului – Bâcioc chiar în noaptea dinaintea deschiderii podului (18 noiembrie 2017).

ssssssssssssssssMai mult, potrivit delegației moldovenești la Comisia Unificată de Control, la ultima ședință a CUC(15 martie),delegația transnistreană a recunoscut că „Tiraspolul a ordonat fortificarea infrastructurii postului structurilor de forță transnistrene din preajma s. Bîcioc, inclusiv prin creşterea numărului de personal: ”grăniceri”, ”milițieni” din cadrul ”serviciului migrațional” și ”vameşi”, care au fost abilitaţi cu înregistrarea și controlul obligatoriu al tuturor persoanelor și mijloacelor de transport care vor circula peste pod”, fapt, pe semne, necunoscut încă de Scanlan, al cărui misiune este de a evalua tot ce se întâmplă pe segmentul transnistrean.

„Menționez recenta declarație a liderului transnistrean, care a spus că nu va avea loc extinderea terminalelor sau a punctelor de control în apropierea podului dintre Gura Bîcului și Bîcioc. Sper că acest angajament va fi reflectat într-o decizie protocolară a CUC”, a declarat Scanlan, potrivit unui comunicat de presă al Misiunii OSCE la Chișinău.

Deși Scanlan sugerează că nu ar trebui să ne îngrijoreze instalarea unui „terminal vamal” de către Tiraspol la podul Gura Bâcului Bâcioc, regiumul separatist a difuzat mai multe materiale, inclusiv video, în care este prezentat Krasnsoselski care inspectează „terminalele vamale” deja instalate. Vedeți în video de mai jos și mai multe detalii AICI.

Totodată, nu știm la ce declarații a lui Krasnoselski face referire Ambasadorul OSCE Scanlan, deoarece, recent, Kransoselski a spus că la „terminalul vamal de la Gura Bâcului-Bâcioc va întruni absolut toate condițiile unui punct de trecere a frontierei”. 

Michael Scanlan a participat și la deschiderea oficială a podului Gura Bâcului - Bâcioc, dar cel mai probabil ambasadorul OSCE n-a observat „ghișeele vamale” instalate de separatiști.