DA va merge la alegerile din Capitală cu propriul candidat, indiferent de hotărârea Partidului Acțiune şi Solidaritate, a lăsat să se înţeleagă liderul formaţiunii Andrei Năstase în cadrul unei recente conferinţe de presă.

Năastse a fost întrebat de presă în timpul unei conferințe de presă dacă PPDA are un răspuns de la PAS privind susținerea candidaturii sale la primăria Capitalei. Politicianul a răspuns că PPDA se va ține de angajamentele făcute în scris și în public.

„Așteptăm acum un răspuns de la colegii noștri de la PAS. Orice decizie va fi luaștă noi o vom respecta. Noi suntem determinați să mergem să cucerim această primă redută - primăria Capitalei, ca mai apoi să reușim la parlamentare iar în 2019 să reușim să avem și un consiliu democratic care să lucreze cu primarul [...] Discutăm întâi de toate cu cetățenii R. Moldova, în special cu locuitorii municipiului Chișinău, cu partenerii noștri de la PAS, cu exponenți ai partidelor anti-oligarhice pro-europene cu exponenți ai societății civile și asta este angajamentul nostru ferm, indiferent de evoluțiile în ceea ce privește alianțele formale sau informale cu aceste entități”, a declarat Năstase. 

--------------------- Acum o săptămână, PPDA a anunțat că Andrei Năstase este candidatul la alegerile locale pentru capitală. Reprezentanții PPDA au venit și cu un îndemn pentru Partidul Acțiune și Solidaritate, ca acesta să sprijine candidatul înaintat de ei. Îndemnul este și pentru alte partide politice din opoziție.