Biroul Permanent Național al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) a decis în ședița de ieri că formațiunea politică va convoca Consiliul Politic Național la 21 martie pentru a decide cum se va poziționa partidul la alegerile pentru Primăria Chișinău.

Informația a fost comunicată pentru DESCHIDE.MD de către purtătoarea de cuvânt al PAS, Cristina Bujor.

„În conformitate cu procedurile statutare ale partidului și prevederile legislației electorale, BPN a decis ca ședința CPN la care se va lua decizia cu privire la alegerile pentru funcția de Primar General al municipiului Chișinău va avea loc miercuri, 21 martie 2018”, a precizat sursa citată.

Amintim că Comisia Electorală Centrală (CEC) a decis ieri, 12 martie, ca alegerile locale în Capitală să aibă loc pe 20 mai 2018 după ce instituția a luat act de demisia primarului Dorin Chirtoacă.

sssssssssȚinem să vă amintim că Partidul Politic Platforma și Adevăr a anunțat că Andrei Năstase este candidatul la alegerile locale pentru capitală. Reprezentanții PPDA au venit și cu un îndemn pentru Partidul Acțiune și Solidaritate: să sprijine candidatul înaintat de ei. Îndemnul este și pentru alte partide politice din opoziție.