După ședința de astăzi a Conisliului Suprem de Securitate, Igor Dodon a avut o întrevedere cu ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova, Farit Muhametșin.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Dodon spune că a discutat astăzi cu Muhametșin despre „situația politică internă și externă a țării”, precum și despre dosarul transnistrean.

„Am discutat starea de lucruri cu privire la soluționarea diferendului transnistrean”, a scris Dodon pe pagina sa de Facebook.

ssssssssssssssAmintim că astăzi, după ședința Cosiliului Suprem de Securitate, Dodon a anunțat că va cere Organizaţiei Naţiunilor Unite şi Consiliului Europei să-şi definească atitudinea faţă de ceea ce el consideră că ar fi „acţiuni de lichidare a statalităţii Republicii Moldova, întreprinse de România".

Totodată, președintele a anunțat că CSS condamnă Declarațiile de Unire cu România semnate zilnic de câte 4-5 localități din R. Moldova. Mai mult, acesta anunță că pregătește un proiect de modificare a Legislației prin care să fie introdusă răspunderea penală pentru „acțiunile de destabilizare a R.Moldova”.