Vizita președintelui Igor Dodon la Berlin pare să fie un eșec total. Șeful statului a ajuns acum o oră în Capitala Germaniei, iar în mijloacele de informare de la Chișinău, nici pomină despre acest lucru, după cum era firesc. Explicația pare să fie faptul că agenda președintelui nu include decât o întrevedere cu adjunctul unui consilier al unui ministru, câteva posibile întâlniri cu niște deputați comuniști și o posibilă întrevedere cu diaspora.

Mult-așteptata întâlnire cu care s-a lăudat Dodon - cea cu Angela Merkel - nu va avea loc.

Ambasadorul R.Moldova la Berlin, Oleg Serebrian, a declarat pentru Deschide.MD că nu este protocolar să ne ofere detalii despre agenda președintelui acolo câtă vreme aceasta încă nu a fost anunțată de Președinție, dar cert este faptul că Dodon nu se va vedea cu niciun oficial de rang înalt din Germania.

„Nu este nici Cancelarul, nici Președintele, nici Președintele Bundestangului, pentru că nu este un Guvern, este un interimat acum în Germania și nu se practică astfel de întrevederi. Președintele Germaniei nici nu este în țară, iar Cancelarul este în exercițiu”, a declarat Excelența Sa. 

Am fi luat de bună explicația diplomatică a domnului dmbasador, dacă ieri cancelarului german Angela Markel nu s-ar fi întâlnit cu... Akufo-Addo, președintele Republicii Ghana.  O întrevedere caracterizată, conform comunicatului oficial, ca „deschisă și apropiată” şi urmată de un prânz de lucru. 

La sfârșitul lunii ianuarie, Dodon a anunțat că va merge în martie la Merkel. 

-- „Încă n-am făcut cunoștință cu Merkel, dar sper că în timpul apropiat ne vom cunoaște. Planific în luna martie sau aprilie să întreprind o vizită în Germania. Am fost invitați acolo. Ne vom cunoaște și vom vedea...", a spus Dodon.