Prim-ministrul Pavel Filip a avut astăzi o întrevedere cu Comisarul UE pentru Politica Europeană de Vecinătate și Negocieri de Extindere, Johannes Hahn, în marja Conferinţei de securitate de la Munchen.

Oficialii au discutat despre acțiunile Republicii Moldova în realizarea agendei de reforme, inclusiv prin prisma îndeplinirii condiţionalităţilor aferente acordării asistenţei macrofinanciare din partea Uniunii Europene. Premierul Pavel Filip a evocat hotărârea autorităţilor de a menţine ritmul înalt de implementare a condiționalităților stabilite cu UE, asumându-şi obiectivul de a accelera acest proces în pofida anului electoral.

Printre principalele reforme au fost evidențiate reforma sistemului judiciar, implementarea noii legi privind spălarea banilor şi adoptarea legii cu privire la activitatea ONG-urilor. Prim-ministrul a specificat că aceste exemple vin să confirme determinarea autorităţilor de a continua avansarea pe calea integrării europene.

De asemenea, Pavel Filip a reiterat angajamentul Republicii Moldova în realizarea obiectivelor stabilite la Summit-ul Parteneriatului Estic din noiembrie 2017, în baza priorităţilor strategice ale ţării noastre.

Johannes Hahn a apreciat progresele obţinute şi determinarea Guvernului de a continua implementarea reformelor într-un ritm susţinut, menţionând totodată sprijinul UE pentru realizarea Acordului de Asociere semnat cu Republica Moldova.