Vicepremierul Iurie Leancă a avut o întrevedere cu Vicepreședintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis. Tot azi, oficialul moldovean a avut o întrevedere cu Maroš Šefčovič, Vicepreședintele Comisiei Europene pentru Uniunea Energetică. Oficialii au avut un schimb de opinii cu privire la evoluțiile recente în domeniu, înregistrate la nivelul UE și cel național. Întrevederile au avut loc în cadrul în cadrul vizitei pe care o întreprinde Iurie Leancă la Bruxelles.

La întrevderea cu Maroš Šefčovič, Vicepreședintele Comisiei Europene pentru Uniunea Energetică, vicepremierul a reiterat solicitarea de sprijin din partea Uniunii Europene în realizarea obiectivului de interconectare a Republicii Moldova la rețelele europene de transportare a resurselor de gaz și electricitate. În context, a fost exprimat angajamentul politic al autorităților de la Chișinău de a respecta obligațiunile care decurg din Acordul de Asociere pe segmentul energetic.

Vicepreședintele Šefčovič a făcut o evaluare a situației regionale în domeniul interconectărilor și s-a referit la necesitatea consolidării eforturilor în asigurarea securității energetice.

De asemenea, au fost analizate perspectivele de cooperare în domeniul energiei, eficienței energetice și energiei regenerabile. Oficialul european a subliniat importanța transpunerii depline a pachetului energetic III și asigurarea independenței Agenției Naționale de Reglementare în Energetică.

Principalele subiecte abordate în cadrul discuțiilor cu Vicepreședintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, au vizat agenda Republica Moldova - Uniunea Europeană, situația politică internă, aspectele economice, financiare și bancare din Republica Moldova.

Viceprim-ministrul a reiterat angajamentul ferm al Guvernului Republicii Moldova de implementare a Acordului de Asociere și de efectuare a reformelor aferente agendei europene. În detalii, a fost discutat subiectul îndeplinirii condiționalităților pentru acordarea asistenței macrofinanciare.

La rândul său, vicepreședintele Comisiei Europene a încurajat autoritățile moldovene să continue realizarea reformelor, în particular, în partea ce ține de reforma justiției, lupta împotriva corupției și consolidarea sistemului bancar. A fost subliniată necesitatea investigării depline a fraudei bancare.

Totodată, a fost relevată importanța misiunii de evaluare din partea Directoratului General pentru Economie și Finanțe (DG ECFIN), planificată pentru începutul lunii februarie, care va trece în revistă nivelul de îndeplinire a condiționalităților incluse în prima tranșă a programului de asistență macrofinanciară.

Vicepremierul Iurie Leancă i-a adresat lui Valdis Dombrovskis invitația de a vizita Republica Moldova.