Viceprim-ministrul pentru Integrare Europeană, Iurie Leancă, a avut astăzi o întrevedere cu şeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Peter Michalko,potrivit unui comunicat al MAEIE.

Oficialii au discutat despre agenda europeană a Republicii Moldova, implementarea Acordului de Asociere RM-UE şi prioritățile de activitate ale Guvernului pentru anul 2018 în vederea promovării vectorului european. Totodată, vicepremierul a reiterat importanţa unei comunicări mai intense cu ambasadorii acreditaţi la Chişinău.

Ambasadorul UE la Chișinău a menționat că Uniunea Europeană este deschisă pentru a acorda în continuare ţării noastre tot suportul în implementarea Acordului de Asociere și a reformelor în beneficiul cetățenilor. Totodată, oficialul european i-a urat mult succes lui Iurie Leancă, cu ocazia învestirii sale în funcția de viceprim-ministru pentru Integrare Europeană.