Igor Dodon condamnă categoric învestirea noilor miniștri și faptul că acest lucru s-a înfăptuit cu implicarea Curții Constituționale. Totuși, spre deosebire de reacția agresivă a socialiștilor, președintele găsește de cuviință că protestele nu-s oportune acum, înainte de alegerile parlamentare, dar lumea - oricum - trebuie să fie pregătită pentru o eventuală mobilizare generală.

Dodon consideră că miniștrii numiți azi sunt lipsiți de legitimitatea cuvenită și vor intra în funcție cu prezumția vinovăției pentru modul în care au fost învestiți. 

Guvernarea eurounionistă înțelege că se poate menține la putere doar prin abateri grave de la principiile democratice și ale statului de drept. Este condamnabil că aceste derapaje ale guvernării sunt susținute de Curtea Constituțională”, scrie șeful statului.

În continuare el afirmă că „în alt context politic și geopolitic, ar fi fost justificată o ieșire în forță a poporului pentru a pune capăt acțiunilor sfidătoare ale guvernării. Acum însa, cînd pînă la declanșarea alegerilor parlamentare au rămas doar cîteva luni, trebuie să evităm emoțiile și dorința de a pedepsi Guvernul cu orice preț. Orice destabilizare socială sau revoltă poate produce victime și va pune sub semnul întrebării rezultatele alegerilor parlamentare, fie și anticipate”.

Însă orice răbdare are limite, continuă președintele.

„Guvernarea trebuie să renunțe la practicile de trișare a statului de drept și de compromitere a Constituției și a instituțiilor statului. Fiindcă și opoziția socialistă, și Președinția își rezervă dreptul de a face un apel la mobilizarea sutelor de mii de cetățeni pentru a pune capăt acestor fărădelegi și abuzuri constituționale”, a conchis el. 

La sfârșitul mesajului său, Dodon se adresează amenințător garniturii guvernamentale: „Să aveți în vedere, domnilor din Guvern și din majoritatea parlamentară, că cetățenii totul văd și totul înțeleg. Cu cît mai antisocial și antistatal vă comportați acum, cu atît mai dureroasă va fi lovitura pe care o veți primi. Rugăți-vă să primiți această lovitură abia în alegerile parlamentare, nu mai devreme”.

-- Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a semnat miercuri, 10 ianuarie, decretele de numire a noilor membri în Guvernul Filip, după care miniștrii desemnați au depus jurământul de învestire. La scurt timp, socialiștii au remis presei o declarație în care și-au îndemnat susținătorii să fie pregătiți pentru „o mobilizare generală" și au anunțat că vor înregistra moțiuni de cenzură împotriva noilor membri ai Executivului.