Președintele PPDA, Andrei Năstase, nu a fost surprins de decizia lui Marian Lupu, declarând că acesta este un gest otrăvit și laș. Andrei Năstase a relatat că despre decizia lui Marian Lupu de a se retrage din cursa electorală, în timp ce se afla la o întâlnire electorală în sprijinul Maiei Sandu.

„Este adevărat că gestul său a fost unul otrăvit şi laş. De ce? Pentru că în spatele acestei decizii primează interesul lui Plahotniuc şi al Partidului Democrat de a-l propulsa cu orice preţ la funcţia de preşedinte pe tovarăşul lor de rele, Igor Dodon, omul comod, controlabil şi şantajabil”, a scris Năstase pe Facebook.

Năstase consideră că argumentul PD privind grija faţă de opoziţia proeuropeană este cinică și absurdă. Prin această decizie, spune Năstase, se urmărește  ponegrirea candidatului unic al Partidului Acţiune şi Solidaritate şi Platforma Demnitate şi Adevăr, Maia Sandu.  

„Ei spurcă tot de ce se ating. Această retragere, chipurile, în favoarea Maiei Sandu, nu este nimic altceva decât o nouă mârșăvenie pusă la cale de huntă. Este un scenariu scris la GBC pentru a-i oferi pe tavă lui Dodon victoria în alegeri și a discredita candidatul comun, antioligarhic, cu sprijin popular, Maia Sandu”, a declarat Năstase.