Experții politici au opinii împărțite referitor la decizia PD de a schimba mai mulți miniștri din Guvernul Filip. Unii sunt de părere că e un plus de imagine asupra guvernării, alții, însă, cred că este doar o manevră care are scopul de a atrage atenția.

Expertul politic Igor Boțan susține că în noul guvern propus de PD sunt cadre forjate din PLDM, astfel PD se lipsește de faptul de a-i mai învinovăți pe liberal-democrați de toate relele.

„Este vorba despre manevre. Manevrele întotdeauna atrag atenția. Ceea ce este foarte important din punctul meu de vedere e faptul că aceste cadre din PLDM sunt readuse în Guvern. În noul Guvern se regăsesc cadre forjate din PLDM și nu se regăsesc cadre din PL. Asta înseamnă că PL est cel care plătește polițele în cea mai mare măsură. Un alt lucru important este că PD, prin aceste remanieri, se lipsește de un argument foarte puternic - de a pune toate relele în capul PLDM cu excepția liderului acestuia. În rest, toții membrii propuși sigur sunt puternici. Aici nu avem cum să nu remarcăm figuri foarte puternice dar acest lucru nu diminuează din nivelul neîncrederii față de Guvern și acest lucru va persista încă mult timp”, a declarat analistul politic Igor Boțan.

Politologul Alexandru Solcan consideră că această schimbare are legătură cu alegerile parlamentare care vor avea loc peste un an.

„Un lucru evident este că prin această mișcare se dă un plus de imagine. Un alt lucru bun este faptul că a fost format Ministerul Integrării Europene și că este condus de domnul Leancă. Eu văd benefică și revenirea domnului Tănase la conducerea Ministerului Justiției. Ține și de imagine și de alegerile care vor avea loc peste un an de zile. Cât despre un guvern tehnocrat este vorba că vin oameni specialiști în domeniul lor”, a declarat Solcan.

Analistul politic Anatol Țăranu precizează că noul Guvern este obligat să continuie reformele începute anterior, ba chiar să le accelereze. Mai mult decât atât, acesta spune că în opinia publică poate fi considerat acest Guvern drept unul tehnocrat.

„Majoritatea nominaților pentru noul Guvern nu sunt percepuți în opinia publicului ca membri ai PD deci formal ei sunt tehnocrați. Cât de mare e distanța dintre ei și PD rămâne de văzut. Pe anumite dimensiuni, noii nominați ar putea să aducă un plus valoare. De exemplu Leancă: chiar dacă este contestat pe interior are relații foarte bune în exterior. Același lucru îl putem spune despre Alexandru Tănase fiind și reprezentant la Comisia de la Veneția. Este foarte neașteptată numirea lui Gaburici la conducerea Ministerului Economiei. El a avut probleme foarte mari la capitolul imagine și este o enigmă la cum se va descurca acesta. Aceasta este o mișcare gândită de politologii PD de a aduce un plus valoare imaginii PD”, a precizat Țăranu.

----------------- Biroul politic al PDM a decis astăzi schimbări în componența Guvernului. Imediat după ședința de partid, democrații s-au mutat în ședința Consiliului Coaliției pentru a discuta numele și cu colegii lor de guvernare.

Cabinetul de miniștri va avea cel puțin 6 nume noi care vor veni din afara politicului, vrându-se un Guvern preponderent tehnocrat.

Iată modificările:

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale - Svetlana Cebotari actualemente director la Centrul Național de Transfuzie a Sângelui

Ministerul Justiției - Alexandru Tănase, fostul președinte al Curții Constituționale

Vicepremier pentru Integrare Europeană - Iurie Leancă, fostul premierul, actualemente vicepreședinte al Parlamentului

Ministerul Economiei - Chiril Gaburici, fost prim-ministru. 

Vicepremier pentru Reintergrare - Cristina Lesnic, șef al Secției integrare europeană a Direcției cooperare internațională și integrare europeană a MAI;

Ministerul Agriculturii - Liviu Volconovici, rector la Universitatea Agrară

Ministerul de Externe - Tudor Ulianovschi, ambasador la Geneva