Deputata comunistă Elena Bodnarenco nu s-a putut abține în plenul Parlamentului și a apelat la limbajul suburban, în timp ce se dezbătea Legea bugetului pentru anul 2018.

Deputata a ținut să întrebe despre modul de ducere a evidenței contabile pentru autoritățile locale de nivelul 1 și 2. 

La un moment dat aceasta a spus: „Și ultima întrebare pentru că aud că în spatele meu cuiva îi arde curul”. Potrivit imaginilor video difuzate de Parlament în acel moment în spatele deputatei se aflau deputatul democrat Constantin Țuțu și Nae-Simion Pleșca. În video se vede că cei doi nu au avut nicio reacție la cele spuse de Bodnarenco însă în sală s-au auzit râsete.

Tot în acele imagini video se vede cum deputatul PDM Corneliu Padnevici a avut o reacție promptă care imediat și-a ridicat ochii din telefon. 

Mai târziu, președintele Parlamentului Andrian Candu a venit cu o replică pentru deputata comunistă. Declarațiile au fost făcute când sistemul tehnic din Parlament a ieșit din funcțiune iar cineva din sala Legislativului i-a transmis speackerului că „gorela (n.red. trad. - a ars)”. Ulterior Candu a anunțat o pauză de 10 minute pentru a fi remediate problemele tehnice spunând: „luăm pauză stimați colegi 10 minute, ca să ne lămurim la cine (gorela) la cine nu (gorela)”